Complexul matern pozitiv îi conferă Eului sentimentul de a fi un Eu suficient de bun într-o lume suficient de bună, sentimentul unei rațiuni neproblematice de a fi. Ai dreptul de a trăi, de a iubi, de a fi iubit, de a avea un loc în această lume; ai dreptul de a te realiza în viață, de a participa la bogățiile vieții. În cele din urmă te simți purtat de viață. Oamenii cu complex matern pozitiv se conduc după deviza: A te bucura de plăcerile vieții și a-i lăsa și pe ceilalți să se bucure de ele! Viața e în odine, ei înșiși sunt în ordine, ei se deschid cu încredere către lume, așteaptă binele și adesea culeg numai binele¹. Acest sentiment vital a fost descris de Haerlin ca fiind sentimentul vital al participării, care se opune Eului performator care trebuie sa performeze fiincă ”nu e un Eu bun”².

          Tema fundamentală a Eului cu aprenta complexului matern pozitiv este aceea a despărțirii, să accepte că există rupturi și noi inceputuri (moartea și viața); alte teme țin de decizie și participare, de abundență și epuizare sau de a ți se interzice să-ți trăiești propria viață și să devii tu însuți.

          Dacă nu are loc desprinderea la timp din aceasta tematică complexuală, se instalează depresia, fiind nevoie de multă acceptare și dragoste din partea celorlați. Dacă aceste nevoi nu îți sunt satisfăcute, se încearcă o schimbare în planul performanței, adică Eul depresiv se îndreaptă către a îndeplini cerințele celorlalți. Pot apărea fobii, angoase, determinate de frica de a trăi autentic propriul destin care cere trecera de la dependență la independență, de la supunere la responsabilitate proprie. Pe o asemenea structură (depresivă, fobică) pot apărea exprimări narcisice, precum sentimentul propriei grandori și susceptibilitate sportiă.

          Tipic pentru complexul matern negativ este sentimentul de luptă pentru a obține satisfacerea nevoilor vitale. În locul iubirii, atenției acordate și a protecției oferite de mamă, în complexul matern negativ ne confruntăm cu sentimentul vital al singurătății, a faptului de a fi expuși, de a nu primi atenția necesară dezvoltării vieții copilului. Dacă complexul matern pozitiv mijlocește o încredere arhetipală și sentimentul vital a unei rațiuni de a fi, complexul matern negativ provoacă o neîncredere arhetipală, legat de acestă angoasă în fața vieții și sentimentul inevitabil de a nu avea nicio ratiune de a fi³. Viața îi apare copilului ca fiind rea, rece și dificil de a fi trăită, lipsită de speranță, el/ea fiind un om rău. În cadrul acestui complex, copilul nu trăiește sentimentul participării la viață alături de părinți sau aparținătorii legali; din contră există o luptă, o rivalitate ca viață să fie trăită.

          O altă caracteristică a acestui complex este lipsa de atenție acordată corpului, de aceea pot apărea des îmbolnăviri, copilul având adesea probleme de sănătate. În cazul fetelor/femeilor, nu surprinde apariția problemelor de ciclu menstrual.

Oamenii cu un complex matern negativ își construiesc rațiunea de a fi prin ajutorul dat celorlalți, cu devotament, câteodată uitând de ei și de nevoile lor. Este calea lor de a se remarca și de a-și face loc în lume, de a avea o identitate. Nu este o strategie rea, susține Venera Kast, căci astfel își dezvoltă maternalitatea. Ea consideră că pericolul stă în faptul că acești oameni își supraestimează forțele și nu știu când să se oprească⁴. Neavând o stima de sine proprie, aceștia își câștigă rațiunea de a fi prin ajutorul dat celorlalți, supracompensând ceea ce ei nu au primit și manifestându-se contrafobic (par că nu au teama nici de diavol⁵).

          Pentru un bărbat, complexul matern negativ trăit îl determină să se refugieze în lumea performanței, dezvoltând un Eu performat, conform teoriei lui Haerlin. În schimb femeile cu această amprentă complexuală au probleme identitare, mai ales acelea pentru care succesul întârzie să apară. Prin performanță și putere încearcă acești oameni să-și câștige un drept la existență în spațiul social.

         Tulburările narcisice sunt consecințele unui complex matern negativ⁶. Dincolo de problemele privind stima de sine, apar tulburările psihosomatice, în cel mai larg sens. Neîncrederea arhetipală unită cu experiența din copilărie (observarea minuțiosă a situației din casă pentru a evita sau profita de situații) determină la acești oameni izbucniri de furie intensă la orice manifestare emoțională negativă a semenilor lor (refuz, respingere jignire, etc).

          În terapie, persoanele cu complex matern negativ pot ameliora situația lor când sunt determinați să empatizeze cu situația dificilă trăită în copilărie și când realizează că nu este vina lor (își conștientizează sentimentul de vinovăție) pentru ce li s-a întâmplat (percepția că nu sunt doriți, că viața e periculoasă și dificil de trăit). De aceea, în cadrul terapeutic, este important ca acestora să li se arate interes și să fie încurajați pentru a-și exprima sentimentele și a descoperi cine sunt și ce pot.

          Căutarea propriului drum în viață, fără binecuvântarea părinților, este de prim rang. Această căutare presupune a renunța la a avea tot atâta succes ca și tata sau mama. Odată ce ieșim din competeția de a demostra ce buni fii/fiice suntem, devenim vizibili și importanți în viața noastră⁷.