Conceptul de umbră a fost elaborat de Jung pornind de la diferențierea pe care a făcut-o Freud între partea luminoasă și cea întunectă a psihicului uman. Ceea ce urâm la propria persoană (conștient sau inconștient) – dorința de putere, agresivitatea, egoismul, dominanța plăcerii sexuale, lenea, invidia etc – vizează totdeauna umbra personală. Ne rușinăm de umbra noastă, o considerăm penibilă, pentru că nu corespunde idealului Eului nostru. Din această cauză avem tendința de a proiecta asupra altor persoane umbra noastră, adică de a proiecta pe alții anumite aspecte mai întunecate ale personalității noastre.

          De exemplu, un om care se declară pașnic ne convinge într-un mod agresiv să devenim și noi pașnici. Cine nu este conștient de umbra sa o proiectează, o lasă liberă prin lume și ea ”se agață” de anumite persoane. Așa ajungem să responsabilizăm persoanele din jurul nostru pentru propriile noastre defecte pentru trăsăturile care ne definesc pe noi înșine, dar nu suntem dispuși să le recunoaștem. Astfel, umbra personifică trăsăturile inconștientului nostru, partea cea mai obscură a complexului Eului.

          Opusul umbrei este persona sau masca socială. Cu cât un om este expus presiunii sociale sau este idealizat în societate, cu atât va afișa o persona perfectă. Astfel devine o țintă interesantă în a-i fi descoperită umbra personală și a fi coborât(ă) de pe piedestalul idealului social. Idealizarea oamenilor împiedică relația cu umbra, adică acoperirea însușirilor mai puțin frumoase și respectabile, atât pentru ochii altora, cât și în fața propriei persoane. Orbirea este cea care fabrică idealizarea: cu cât un om este mai aproape de ideal, cu atât umbra lui este mai tenebroasă1.

          Jung, scrie despre curajul pe care individul trebuie să-l aibă pentru a intra pe drumul care conduce spre interior, pentru că pe acest drum trebuie să-și cunoască și să se împrietenească cu propria umbră: ”Cine privește în oglinda apei vede mai întâi propria-i imagine. Oglinda nu lingușește, ea îl reflectă cu fidelitate pe cel care se uita în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru că-l ascundem cu ajutorul Personei – masca noastră. Oglinda însă se află dincolo de mască și arată adevăratul chip2.

          Umbra personală apare în visele noastre deghizată în acele personaje de același gen pe care le respingem categoric și de care ne dezicem. În acest mod, întărim conținuturile din inconștientul personal, creându-se un complex al umbrei. Tot ceea ce nu cunoaștem despre noi înșine, se acumulează în umbră și, dacă persistăm în ignorarea ei, va deveni o a doua personalitate, cu un grad mare de autonomie. Umbra reprezintă figura cea mai apropiată de conștiință și cel mai puțin explozivă, ea constituind acel aspect al personalității care intră primul în discuție în analiza personală, figura ei stând la începutul procesului de individuație. Acesta este motivul pentru care tehnica analizei este atât de importantă în practica psihoterapiei. Marie von Franz compară tehnica analitică cu un serviciu divin, care sporeste conștientizarea în dublu sens: Creatorul devine tot mai conștient de creația Sa, și omul tot mai conștient de Sine3.

          La prima vedere, umbra pare a avea doar conotații negative. Dar ”umbra conține Sinele (esența noastră divină). În spatele umbrei se ivește Sinele”, scria Jung4. Când suntem pregătiți să ne acceptăm umbra devenim mai siguri pe noi, mai greu de manipulat, de jignit și astfel ne crește sentimentul valorii de sine. Când ne cunoaștem umbra luăm în calcul și umbra celorlați, devenind capabili să înțelegem răul din om și astfel suntem mai toleranți și mai smeriți, etape importante în procesul nostru de individuație. Acceptând-o ne dă putere, nu doar pentru că nu mai suntem victimele proiecțiilor noastre, ci pentru că accedem la resursele vitalității noastre, devenind mai încrezători în noi și în relațiile cu ceilalți. Umbra trebuie percepută și pe plan afectiv ca o modalitate de viață și atunci ne va invada un sentiment al autenticității și al coerenței. Trebuie să sacrificăm imaginea de sine a unui om perfect, pentru a deveni mai autenticimai vii5

          Dar nu este simplu acest lucru pentru că unele aspecte ale umbrei personale sunt trăite printr-un afect puternic, prin intermediul proiecției asupra celuilalt. Astfel, lumea exterioară devine o replică a părții necunoscute a persoanei. Neîntelegând opusul din tine (pentru că-l proiectezi în exterior) se creează un clivaj intern, apar două persoane opuse una alteia – Umbra și Eul. Dacă individul nu poate împăca aceste două aspecte, atunci această stare îl poate conduce la un clivaj nevrotic. Dacă acceptam umbra, vom avea infinite posibilități de a modela idealul, și vom găsi nenumărate căi de a ne trăi viața, care sunt la fel de corecte. Când umbra generează nevroza, atunci devine o necesitate pentru individ să găsească o cale ca personalitatea conștientă și umbra să coexiste. 

         Von Franz amintește că, atât Freud cât și Jung au împărtășit ideea că proiecțiile au la bază anumie imagini false, neprocesate, formate în copilăria mică. Proprietățile negative ale acestor imagini, cum ar fi ceea a unui tată perceput de către copil ca fiind autoritar, vor fi proiectate în afară, pe orice autoritate paternă, ce poate fi reprezentată de exemplu de un șef, medic, polțist, profesor, etc și astfel, cel ce proiectează va reacționa defensiv în fata acestor stimuli. De fapt, în realitate nu este proiectată imaginea tatălui, ci fațeta autoritară a celui care proiectează, care, în timp ce are impresia că lumea este plină de tirani, se poartă el însuși tiranic, fără ca Eul să conștientizeze.6 Ceea ce subliniază von Franz este faptul că se poate identifica, ca fiind proiecție, numai situația în care acea judecată adresată lumii exterioare îi altereaza individului adaptarea într-un mod evident, care nu poate fi contestat. În cazul acesta, ar fi bine ca persoana respectivă să conștientizeze că, acele elemente din exterior, pozitive sau negative, care îi stârnesc atât de viu emoția, sunt de fapt părți din interiorul ei.

        

          Jung scria: ”întâlnirea cu sine însuși, face parte din acele lucruri neplăcute pe care le evitam atâta timp cât putem proiecta în exterior tot ceea ce este negativ. Când suntem în stare să ne vedem propria umbră și să suportam cunoașterea ei, abia atunci am rezolvat o mică parte a sarcinii: am suprimat cel puțin inconștientul personal. Însă umbra este o parte vie a personalității și de aceea vrea să participe într-o formă sau alta la viața întregului7Pentru a ilustra și mai bine dinamica Eului cu umbra, Jung aduce metafora coborârii în ”fântâna adâncă” a Eului pentru a lua cunoștință cu conținuruile inconștiente tocmai în scop de cunoștere, împrietenire și integrare: ” (...) Umbra este o poartă strâmtă, a cărei dureroasă îngustime nu poate fi eviată (...) iar dincolo de poartă se află în mod surprinzător o întindere fără margini, (...) unde nu există exterior și interior, sus și jos, al meu sau al tău, bine sau rău. Este lumea apei în care plutește tot ceea ce este viu, unde eu nu sunt distinct de acesta, unde-l trăiesc pe celălalt în mine, iar celălalt mă trăiește ca Eu”8.

 

 

Referințe:

1. Bârlogeanu, L., Diavolul în viziuni povești și vise, Ed Nemira, 2014

2. Kalsched, D., Lumea interioară a traumei, Ed.Herald, 2017

3. Bârlogeanu, L., Diavolul în viziuni povești și vise, Ed Nemira, 2014

4. Huskinson, 2004

5. Kast, Umbra din noi, Ed. Trei, 2013

6. Von Franz, M, Psihoterapie. Experiența unui practician jungian, Ed. Trei, 2013

7. Jung, C.G. , Arhetipurile inconștientului colectiv, Ed Trei, 2014, par. 44

8. idem

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Persona și Umbra personală. Drumul către noi.

18 decembrie 2020

orem ipsum

Pagină web realizată în programul pentru creare site-uri WebWave