Pagină web realizată în programul pentru creare site-uri WebWave

           Fiecare individ este tributar propriei istorii de viață. Dacă în copilărie sau adolescență am trăit într-un mediu toxic, încărcat de agresivitate sau frică, ne vom manifesta emoțiile într-o manieră infantilă, regresată comparativ cu vârsta noastră biologică. Insă dacă am venit pe lume pentru că părinții ne-au dorit și ne-au creat condițiile unei dezvoltări sănătoase, din punct de vedere emoțional și fizic, atunci avem încredere în noi și avem toate șansele de a ne atinge potențialul maxim.

           Sunt studii care demonstrează că mediul în care ne naștem și creștem influențează activitatea genelor de la nivel celular, activându-le doar pe unele, iar celelalte rămân inactive. Cu alte cuvinte, acțiunile din mediu pe care le experimentăm de-a lungul vieții (dar în special în perioada timpurie) provoacă modificări chimice asupra genelor, transformându-le în timp. Astfel dobândim o chimie interioară specifică fiecărui individ în parte, unele persoane având o stare mai buna de sănătate și/sau un echilibru interior mai bun comparativ cu alți indivizi.

           La ce ne ajută acest lucru? In primul rând, s-a demonstrat ca factorii de mediu prenatali și timpurii postnatali au impact semnificativ în dezvoltarea de boli cronice și tulburări de personalitate în viața adultă. De asemenea, modul în care am experimentat viața de la vârste fragede afectează dezvoltarea emoțională, în sensul de a deveni maturi din punct de vedere emoțional sau a rămâne regresați emoțional. Acest lucru se răsfrânge asupra percepției noastre cu privire la tot ce ne înconjoară și a modului cum ne comportam în viața personală și cea socială. Dacă ne-am dezvoltat emoțional armonios, atunci experimentăm un echilibru interior, iar trăirile noastre asupra evenimentelor din viața sunt pozitive, dezvăluindu-ne frumusețea vieții iar propria existentă va fi un periplu interesant.

           In copilărie și cu atât mai puțin în viața de adult nu suntem încurajați să ne exprimăm emoțiile. Din contră, acest lucru este considerat a fi o slăbiciune a persoanei respective. Astfel ne ferim de a fi vulnerabili, reprimând ceea ce simțim și comportamentul considerat inadecvat de cei din jurul nostru. Cu timpul, ceea ce am reprimat se va exprima sub forma simptomului și așa apare suferința fizică sau psihică, ca prim semnal de alarmă. Dacă vom ignora aceste semnale mult timp, viața noastră va deveni un calvar, nu simțim bucurie sau un sens pentru care trăim.

           Când apare suferința psihică este momentul să ne facem curaj de a consulta un specialist, pentru a conștientiza modul cum privim evenimentele din viața noastră și cum ne comportam cu cei din jur. Este nevoie de curaj pentru a face acest pas și de răbdare pentru ca rezultatele în urma procesului terapeutic apar în funcție de mai multi factori, care sunt unici pentru fiecare persoană în parte.

          Suferința psihică este vizibilă, persoana experimentând adesea emoții inadecvate, o obsesie, o fobie sau o fixație de are îi este dificil să se detașeze. Mai mult are tendința de a o reproduce fie direct, supunându-se repetat la ceea ce a fost supusă de-a lungul vieții sau supunându-i pe alții la aceeași suferință, fie indirect, adică se distanțează de suferință prin toate mijloacele, reprimând-o. Persoanele care au experimentat abuzuri emoționale reproduc starea de spirit din copilărie, adică se tratează pe ele însele așa cum au fost tratate. O persoană care a fost tratată cu asprime în copilărie va căuta parteneri de viață care să o trateze cu aceeași asprime, pentru a încerca din răsputeri să-i determine să devină binevoitori. Cu alte cuvinte, pune în act rolul pe care l-a jucat în copilărie față de părinți sau îngrijitori.

           Psihoterapia ne ajută să înțelegem care sunt mecanismele psihice care ne determină stările emoționale și cum acestea ne influențează viața prin alegerile sau acțiunile noastre de zi cu zi. In urma acestui demers, devenim conștienți de rolul nostru în viată, ne creștem autonomia personală atât faţă de propriile incertitudini, cât şi faţă de standardele colective.

            Trauma emoțională din copilărie conduce la probleme severe de atașament în viața de adult, în special în zona relaționării. Emoțiile de bază își au originea în atașament. Calitatea relației de iubire dintre doi adulți depinde în mare măsură de calitatea atașamentului matern și patern pe care partenerii îl aduc în relația lor. Atașamentele încărcate de probleme și conflicte în copilărie (atașamente lipsite de siguranță) sunt cauza principală a conflictelor între parteneri. Dacă aceste conflicte din copilărie, create de o relație primară defectuoasă sau abuzivă, nu sunt prelucrate în ședințele de psihoterapie și integrate într-un mod potrivit fiecărui individ, atunci persoana nu-și poate exprima sentimentele de iubire și autenticitate în cadrul unei relații. O persoană care trece printr-o suferința emoțională manifestă adesea tulburări de relaţionare, tulburări de adaptare şi de integrare socială. De asemenea, se confruntă cu tulburări în sfera afectivă, comportându-se impulsiv, irascibil, autoagresiv, apelând la consum exagerat de alcool sau substanţe interzise pentru a-și amorți suferința.

           Pentru a ne bucura de viața noastră este important să ne eliberăm de constrângerile valorilor, normelor si rolurilor ce ne-au fost impuse de către ceilalți, dar si de constrângerile inconștiente, preluate de la persoanele care ne-au îngrijit în copilărie sau adolescență. In cadrul ședințelor de psihoterapie se crează un mediu de încredere care facilitează analiza credințelor și convingerilor personale și sungem conduși  către o maturitate emoțională care ne va conferi încredere în noi și aliniere cu adevăratul nostru scop în viață.

            Trecând printr-un proces terapeutic individul se găsește într-o nouă realitate, experimentează o multitudine de sentimente și gânduri noi, și în final restabilește echilibrul, dobândind reziliență și o nouă perspectivă asupra vieții. Indivizii care au deschiderea de a reflecta asupra suferințelor îndurate pot descoperi și aspectele pozitive ale evenimentului adversiv, ca de exemplu restabilirea unui sens nou al vieții, reconectarea cu prezentul și stabilirea unor planuri de viitor. Dar pentru a ajunge la aceste conștientizări este necesar ca persoană să apeleze un specialist, alături de care să-și redobândească bucuria vieții.